Primăria Râmnicului a scos la concurs postul de manager al Filarmonicii „Ion Dumitrescu”

Încă din luna septembrie 2017, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea este condusă de interimar de Meda Stanciu, după ce fostul director a fost îndepărtat. Însă, în data de 3 aprilie 2018, conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea a anunţat că a scos la concurs postul de manager al filarmonicii, iar condiţiile de participare sunt următoarele: candidatul trebuie să aibă cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene; să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să aibă studii universitare absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de activitate al instituţiei (Domeniul fundamental de ierarhizare  – Ştiinţe umaniste şi arte; ramura de ştiinţă – Muzică). De asemenea, se mai solicită vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani, dar şi experienţă în domeniul activităţii manageriale de minimum 3 ani sau specializări în domeniul managementului.

Data limită de depunere a proiectelor de management şi a dosarelor de concurs este de 24 aprilie 2018, urmând ca între 25-26 aprilie să aibă loc selecția dosarelor. În data de 10 mai 2018 va avea loc susținerea proiectelor de management in cadrul unui interviu – a doua etapă, urmată de proba scrisă de departajare în data de 11 mai.

You May Also Like