PRIMĂRIA RÂMNICULUI: S-au ales participanţii la Târgul ”Mărţişor” 2021

În urma licitaţiilor organizate de către Primăria municipiului în zilele de 15, 16 şi 17 februarie, cele mai multe dintre amplasamenteledisponibile în cadrul Târgului ”Mărţişor” 2021 au fost adjudecate, cei 86 de participanţi înscrişi concurând pentru 71 de puncte de vânzare din zona centrală, din cartierul Ostroveni şi din cartierul Nord în care se vor putea comercializa mărţişoare şi alte articole specifice în perioada 25 februarie – 8 martie. În urma procedurii de selecţie, preţurile de închiriere a chioşcurilor comerciale şi a corturilor din Scuarul Mircea cel Bătrân au fost stabilite în intervalul 450 – 4.000 lei, amplasamentele de la Complexul ”Hermes” din Ostroveni s-au dat pentru valori cuprinse între 350 şi 2.100 lei, cele de la bl. A11/3,tot din Ostroveni, au fost încredinţate pentru chirii între 300 şi 350 lei, iar cele din zona Complexul ”Nord” s-au adjudecat pentru sume variind între 300 şi 400 de lei. La finalul acestei proceduri, 71.650 lei intră în bugetul local al municipiului. Cinci poziţii (patru în zona centrală şi una în Piaţa ”Nord”) au rămas neadjudecate, ele fiind scoase la licitaţie vineri, 19 februarie.

Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

You May Also Like