Primarul Blejan, în sprijinul comunității din Scundu. Fântânile, reabilitate la cererea cetățenilor

Comuna Scundu este una dintre localitățile județului Vâlcea cu cele mai multe izvoare. Administrația publică locală a luat decizia, în urma cererilor din partea cetățenilor, de a reabilita fântânile aflate pe domeniul public, pentru că multe dintre aceste izvoare au căpătat valoare de simbol pentru comună. Din păcate, timpul și-a pus amprenta pe aceste fântâni, astfel încât intrarea lor în reparații capitale era un lucru absolut necesar. Primarul Mihai George Blejan spune că localnicii s-au implicat activ, atât cu forța de muncă, cât și cu bani, însă și Primăria Scundu suportă o mare parte din cheltuieli.

“Se știe că suntem localitatea cu cele mai multe izvoare din zonă și de aceea am luat decizia, după o consultare cu cetățenii, să le reabilităm. Sunt fântâni la care cetățenii se implică și cu forță de muncă, iar acolo unde nu vrea nimeni să contribuie, le voi face eu, treptat. Cert este că vreau să le readuc la viață, pentru că sunt fântâni de când eram eu mic, cu apă foarte bună. Nu vreau să le las de izbeliște. Destul că în anumite zone sunt alunecări de teren, iar unele izvoare au fost astupate. Am început din satul Blejani, de la intrarea în localitate și apoi vom prioritiza în funcție de doleanțele cetățenilor” – a declarat primarul comunei Scundu, George Mihai Blejan.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like