Primarul din Șirineasa speră ca procentul de vaccinare să ajungă la 50% până la sfârșitul anului

Campanie amplă de vaccinare în comuna Șirineasa, acolo unde primarul Ion Bebe Streinu încearcă să-și ajute concetățenii, solicitând destul frecvent ca echipa de vaccinare de la Centrul Băbeni să se deplaseze în comuna sa. Edilul – șef speră ca până de sărbători, în Șirineasa, procentul de vaccinare să ajungă la 50%.

Ultima acțiune de vaccinare a avut loc în data de 18 noiembrie, când nu mai puţin de 70 de persoane s-au aflat pe lista de aşteptare, pentru a se imuniza împotriva virusului SARS-CoV-2.


„Pe lângă cele 70 de persoane, au mai fost şi alte solicitări, dar, din discuţiile pe care le-am avut cu echipa medicală care se ocupă de vaccinare, ni s-a transmis clar că nu pot fi imunizaţi mai mulţi oameni într-o zi. În aceste condiţii, pe ceilalţi doritori de vaccin, i-am reprogramat pentru altă dată. În campania precedentă de la Şirineasa, din urmă cu o lună, s-au imunizat contra COVID-19 vreo 40-50 de persoane. De săptămâna aceasta, lista de înscrieri este deschisă pentru următoarea acţiune. Avem deja peste 20 de solicitări din partea locuitorilor, deci se anunţă a fi, din nou, o zi foarte aglomerată şi la următoarea campanie de vaccinare care va avea loc la Şirineasa. Am pus la dispoziție mașina mea personală pentru a-i transporta la dispensar pe cei mai în vârstă.  „, a declarat primarul Ion Bebe Streinu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like