Primarul din Tomșani vrea introducerea gazelor naturale pe toate ulițele din comună

/


La ultima ședință a Consiliului Local Tomșani, primarul Andrei Nicolae a propus spre aprobare aderarea unității administrativ – teritoriale la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Rouă Munților”. Un pas important pentru atragerea de fonduri în parteneriat cu alte comunitțăți din Vâlcea sau din alte județe. Pentru început, conducere Primăriei Tomșani a încheiat un parteneriat cu 4 localități din Gorj și 7 comune din Vâlcea în vederea obținerii de fonduri pentru implementarea proiectului „Sistem de introducere a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale”. Primarul Andrei Nicolae spune că șansele de a obține finanțare sunt mult mai mari în parteneriat cu alte UAT-uri, mai ales că prin unele comune gorjene trec deja conductele de gaze.

„Proiectul constă în introducerea rețelei de gaze pe toate ulițele din Tomșani. Vorbim de peste 60 de kilometri de rețea. Am luat aprobarea pentru a intra în asociația Roua Munților atât pentru proiectul de gaze, dar și pentru alte proiecte pe care le am în plan în viitor. O să vorbesc despre ele la momentul oportun. Acum obiectivul meu este să obțin finanțare pentru sistemul de introducere a rețelei de gaze și cred că șansele sunt reale” – ne-a declarat primarul comunei Tomșani, Andrei Nicolae.

Alte proiecte importante a Tomșani…

Între timp, în comuna Tomșani mișcă lucrurile și se mișcă bine. Se asfaltează două ulițe, fiind vorba despre Bodescu și Luncă – Foleștii de Sus. Mai mult, proiectul pentru realizarea unui teren sintetic în Foleștii de Sus este deja în fată de proiectare.

De asemenea, primarul și echipa sa de la Primăria Tomșani au depus deja o cerere de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru asfaltarea a 8,5 kilometri de drumuri de interes local. S-au depus proiecte pentru a obține fonduri și pentru 470 de lămpi cu LED și realizarea unui sistem inteligent de iluminat public în Tomșani, dar și pentru amplasarea a două stații electrice.

loading...

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like