Primarul Popolan de la Dăești speră într-o rectificare de buget la sfârșitul anului

Primăria Dăești va primi de la fondul de rezervă al Guvernului suma de 200.000 de lei, bani care nu sunt totuși suficienți pentru necesitățile comunității. Primarul George Popolan speră la o rectificare de buget la finalul anului, astfel încât administrația publică locală să se poată descurca în această iarnă. Edilul din Dăești spune că mai are nevoie de fonduri și pentru inițierea de proiecte.

“Nu este suficient pentru nicio primărie această sumă, dar dacă atât primim, ce să facem?! Nevoile sunt mari în toate localitățile. Eu cred că la sfârșitul anului o să fie o rectificare de buget care o să ne ajute înainte de iarnă, altfel este foarte greu pentru că nu putem acoperi toate cheltuielile de funcționare. Aici este cea mai mare problemă! Se lansează foarte multe proiecte atât pe PNRR, cât și pe Fondul de Mediu și majoritatea consultaților și proiectanților vor ceva și înainte, dar și la rata de succes. Nu poți demara niciun fel de proiect, dacă nu ai fonduri pentru documentația inițială. Nu neaparat de cofinanțare ne trebuie bani acum, ci pentru a face o consultanță, un contract. Eu m-am descurcat în cazul a trei proiecte, pentru că am vorbit cu consultanții și le ofer cam 10% din sumă la depunerea proiectului și restul la semnare, dar știm foarte bine că până vine prima tranșă noi trebuie să facem plata. Dar măcar știi că îi dai și ai de unde îi lua ulterior” – ne-a declarat primarul comunei Dăești, George Popolan.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like