Primarul Ştefan Bogdan: La Băbeni se va pune în funcţiune modul de colectare selectivă a deşeurilor

Iniţiativă bună a primarului oraşului Băbeni, Bogdan Ştefan, care doreşte înfiinţarea unei insule ecologice, în vederea colectării selective a deşeurilor. Ideea va fi pusă în practică cât mai curând posibil, cetăţenii urmând să aibă acces la la această insulă ecologică printr-o cartelă magnetică.

„În vederea amplasării insulei ecologice, terenul va fi amenajat corespunzător pe o suprafață betonată, va exista o sursă de apă pentru spălare, conform normelor sanitare în vigoare, precum și montarea unui sistem de supraveghere video necesar descurajării acțiunilor de vandalism. Fiecare familie va avea cartelă pentru deschiderea clapetei, fie pentru gunoi menajer, fie pentru sticlă sau hârtie etc. Deci, gunoiul se va face selectiv, insula ecologică având patru componente. Deci, după ce vom amenaja terenul cu facilitățile specifice, se va pune în funcţiune  modul de colectare selectivă, precum și cel de dezinfecție împotriva rozătoarelor sau gândacilor. Aceste recipiente sunt prevăzute cu o gură de deversare a deșeurilor  securizată cu o încuietoare electromagnetică, acționată pe baza unei cartele magnetice, iar cetățenii vor fi instruiți privind modul de funcționare al insulei ecologice” – susţine primarul oraşului Băbeni, Ștefan Bogdan.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like