Primarul Vasilache (Băile Olăneşti): „Localitatea Băile Olăneşti a resimţit din plin această pandemie”

Bugetul local al localităţii Băile Olăneşti a fost şi este în continuare extrem de afectat de pandemie şi de restricţiile impuse de autorităţile naţionale. Asta pentru că mai mult de jumătate din încasări vin de la hoteluri, pensiuni sau cazările în regim hotelier (circa 4000 de locuri de cazare), iar luni bune nu a fost picior de turist în staţiune. Primarul Sorin Vasilache crede că Guvernul trebuie să găsească urgent soluţii pentru repornirea economiei.

„Pot să vă spun că întreaga ţară a fost afectată de pandemie, şi cetăţenii şi economia României. Şi localitatea Băile Olăneşti a resimţit din plin această pandemie. Clar, încasările la bugetul local s-au diminuat considerabil . S-a şi prorogat termenul de acordare a bonificaţiei, până pe 30 iunie 2020. Însă şi restricţiile privind circulaţia şi încasările reduse din turism au afectat bugetul local. Însă trebuie să respectăm toate restricţiile impuse de autorităţi, pentru că sănătatea este pe primul loc. Cu toate acestea trebuie găsite soluţii pentru a reporni economia şi a începe cu adevărat sezonul turistic. Două treimi din încasările de la bugetul local este acoperit de unităţile economice de turism din Băile Olăneşti” – susţine primarul din Băile Olăneşti, Sorin Vasilache.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like