Radu Renga dă în judecată Guvernul pentru schimbarea din funcţia de prefect de Vâlcea

Radu Renga, cel care a fost prefect de Vâlcea până joi, 22 martie 2017, este extrem de supărat de modul cum a fost schimbat din funcţie. El susţine că se aştepta la acest lucru, însă consideră că totul se putea face mult mai elegant. Radu Renga spune că se gândeşte serios să dea în judecată Guvernul României pentru această schimbare, considerând că nu s-a respectat Hotărârea de Guvern 341/2007 privind mobilitatea înalţilor funcţionari publici.

„Mă aşteptam la această schimbare şi nu asta e problema. Mă deranjează însă lipsa de educaţie. Puteau să mă anunţe şi pe mine înainte, nu să aflu din hotărârea de Guvern. Puteau cei de la Consiliul Judeţean sau chiar domnul Marin să îmi pună şi predarea/primirea se făcea foarte elegant. Sigur, îi voi suna eu azi (joi, 23 martie 2017 – n.r.) şi voi purta eu o discuţie elegantă despre această predare. Însă, Guvernul a făcut mici greşeli când a decis schimbarea mea din funcţie şi mă gândesc să îl dau în judecată şi sigur voi câştiga. Asta pentru că eu sunt înalt funcţionar public şi la mine se aplică principiul mobilităţii o dată pe an. Iar anul se împlinea pe 13 aprilie 2017. Puteau să aştepte până atunci” – ne-a declarat Radu Renga.

Cel mai probabil, în câteva zile, noul prefect Florian Marin va prelua funcţia în cadrul unei ceremonii la sediul Instituţiei Prefectului Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.