RÂMNICU VÂLCEA. Proiect pentru amenajarea spațiilor verzi de pe Calea lui Traian


Primarul Mircia Gutău a arătat, în cadrul ultimei sale conferințe de presă, că imaginea orașului este extrem de importantă pentru el. Tocmai de aceea, angajații primăriei fac acum documentația pentru un proiect interesant ce va aduce un farmec aparte municipiului. Este vorba despre amenajarea spațiilor verzi de pe Calea lui Traian, pe toată lungimea sa, inclusiv parcuri, trotuare sau accesul către blocuri. Edilul – șef susține că fondurile pentru acest proiect vor fi obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

“Am scos deja la licitație să amenajăm Calea lui Traian, din sud până în nord. Mă refer aici la reabilitarea spațiilor verzi, pe PNRR putând fi accesate fonduri. Din marginea trotuarului până în bloc, și pe stânga și pe dreapta, să fie absolut toate spațiile amenajate. Și accesul către scările de bloc la fel. Se va face din Lenin Sud până în Nord. Este un proiect ambițios pentru că pe traseu sunt și câteva parcuri. Este aici la <Mila Doamnei>, unde toată zona trebuie proiectată și regândită. Mai este unul în fața Episcopiei, este la blocul 25 și mai este și lângă Biserica Petru și Pavel. Se lucrează mult la documentație acum și sunt convins că proiectul va fi eligibil” – a declarat primarul Mircia Gutău.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like