RÂMNICU VÂLCEA. Restricții de trafic în municipiu în următoarele zile

Ca urmare a desfăşurării în zilele următoare a unor evenimente publice, în Râmnicu Vâlcea vor fi instituite o serie de restricţii de trafic stabilite prin avizele emise de Comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice, constituită la nivelul Primăriei municipiului. Astfel, în consecinţa derulării manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române ce vor avea loc vineri, 25 octombrie, începând cu ora 10.00, la Monumentul Independenţei, pe strada Carol I, segmentul cuprins între intersecţia cu strada Constantin Brâncoveanu şi până la intersecția cu strada Gabriel Stoianovici, se interzice circulaţia auto începând cu ora 9.30 pe toată durata desfăşurării evenimentelor, respectiv până la defilarea gărzii de onoare programată în jurul orei 11.00. Totodată, în intervalul orar 7.00 – 9.30 se interzice oprirea şi staţionarea autoturismelor pe strada Carol I, segmentul cuprins între intersecţia cu strada Constantin Brâncoveanu şi până la intersecţia cu strada Gabriel Stoianovici.

Duminică, 27 octombrie, începând cu ora 12.00, pe splaiul Independenţei se va desfăşura crosul ”Totul merge ca pe roate” în organizarea Fundaţiei Soul to Soul; drept urmare, pe Splaiul Independenței, segmentul cuprins între intrarea în Parcul Zăvoi şi intersecţia cu strada Ştirbei Vodă, se interzice circulaţia auto în intervalul orar 11.30 – 13.00.

You May Also Like