Sensul giratoriu din zona Ambient va fi modificat. Gutău: „A fost prost făcut încă de la început!”

Primarul Mircia Gutău a anunţat, în cadrul ultimei sale conferinţe de presă, că în următoarea perioadă urmează să fie modificat sensul giratoriu de la intersecţia DN 67 cu bulevardul Dem Rădulescu, mai precis din zona Ambient. Edilul Râmnicului susţine că acel sens giratoriu este mult prea mic pentru traficul greu din zonă şi de aceea acolo se produs frecvent blocaje. Ca urmare, în perspectiva mutării sediului Vămii Vâlcea în zona respectivă, acest sens giratoriu trebuie lărgit în aşa fel încât tirurile să se poată încadra perfect.

„S-au început lucrările la mult visatul trotuar care să lege bulevardul Dem Rădulescu cu Conphis. Este vorba despre un trotuar pe partea dreaptă pentru că cetăţenii se plângeau că nu puteau ajunge în zona ştrandului. De asemenea, în zonă s-a dat spre reproiectare, şi aici avem nevoie de avizul ADR-ului pentru că al doilea tronson al bulevardului Dem Rădulescu a fost făcut pe fonduri europene şi orice modificare se face doar cu aprobare, sensul giratoriu din zona industrială. Acest sens a fost prost făcut încă de la început. Toate triunghiurile alea sunt încălcate de maşini şi acolo se creează un blocaj total. Vom face lărgirea sensului, ne vom băga în toate cele patru puncte, în aşa fel încât să facem un sens generos, mai ales că vom construi sediul Vămii acolo şi ne interesează foarte mult ca tirurile care vin şi vor face sensul acela să se poate încadra corect. În momentul de faţă, un autobuz care vine de la Budeşti şi vrea să facă viraj pe bulevardul Dem Rădulescu, calcă tot timpul triunghiul acela şi este tot timpul nămol acolo. Este un haos total” – susţine primarul Mircia Gutău.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like