Tractorul dorit de primarul Blejan și colegii din administrația locală a ajuns în Scundu

Așa cum v-am anunțat în luna februarie, prin intermediul Grupului de Acțiune Locală Cerna-Olteț, comuna Scundu a achiziționat un utilaj. Tractorul la care facem referire este prevăzut cu remorcă și tăietor de crengi. Fondurile necesare pentru achiziția acestui utilaj au fost asigurate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Prin dotările pe care le are, genul acesta de utilaj este foarte folositor în localitățile rurale ale județului nostru, putând fi folosit pentru o gamă largă de activități. Spre exemplu, remorca pe care o are utilajul are o capacitate de șapte-opt tone.

După cum v-am spus luna trecută, tractorul și remorca trebuiau să ajungă de câteva luni în comuna Scundu. Firma de la Brașov, care a câștigat licitația, a întârziat cu livrarea și predarea utilajelor. Ei bine, iată că, în prima jumătate a lunii martie, utilajele au ajuns în cele din urmă în comuna administrată de edilul Mihai Blejan.

„Tractorul și remorca pe care le-am achiziționat cu fonduri prin GAL ne vor ajuta să derulăm o gamă largă de lucrări și vom putea și reduce costurile pe care comuna noastră le avea cu desfășurarea activităților de acest fel. Cum v-am mai spus, era mare nevoie de un asemenea utilaj la noi în comună și mă bucur că, în sfârșit, l-am primit. Și remorca este foarte utilă pentru ce necesități avem noi din localitate”, ne-a declarat Mihai George Blejan, tânărul edil al comunei Scundu.

You May Also Like