VEȘTI BUNE! A fost semnat contractul pentru modernizarea drumului către Mănăstirea Dintr-un Lemn

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a semnat miercuri, 19 septembrie 2018, la sediul Consiliului Județean Vâlcea, contractul de achiziție publică de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare DJ 646 B Frâncești (DJ 646) – Coșani – Dezrobiți – Șerbănești – Păușești – Barcanele – Solicești – Pietrari (DN 67)”, cu o valoare totală de 24.897.408,71 lei (inclusiv TVA).

Drumul Judeţean 646 B porneşte din localitatea Frânceşti (din DJ 646) şi se continuă pe teritoriul comunelor Păuşesti şi Pietrari (DN 67) şi va beneficia de lucrări de refacere şi reabilitare a sistemului rutier, de construire şi consolidare de poduri, amenajare de şanţuri, rigole şi podeţe, precum şi de construirea unui zid de sprijin.

Tot astăzi, 19 septembrie a.c., Președintele Consiliului Județean Vâlcea s-a deplasat în comuna Frânceşti, unde, alături de specialişti  din cadrul insituţiei, a predat amplasamentul constructorului, în vederea demarării lucrărilor de proiectare şi execuţie.

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice.

You May Also Like