VIDEO: În Vlădeşti şi Păuşeşti – Măglaşi, 450 de familii pot rămâne izolate! Trebuie construit un pod peste râul Olăneşti!

 

Primarul localităţii Vlădeşti (judeţul Vâlcea), Sorin Ghiţă, a trans un semnal de alarmă în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, avertizând că dacă debitul râului Olăneşti va mai creşte la viitoarele precipitaţii, circa 450 de familii din Vlădeşti şi Păuşeşti – Măglaşi pot rămâne izolate, podul care face legătura cu gospodăriile oamenilor fiind într-o stare precară. De aceea, edilul a solicitat să se înainteze documentaţia necesară la Guvernul României, pentru construirea în regim de urgenţă a unui pod peste râul Olăneşti.

„Comuna Vlădeşti a fost una din primele trei localităţi care au primit fonduri pe calamităţi, în urma cererilor făcute. Ulterior cererilor noastre în urma cărora comunei Vlădeşti i-au fost alocate 2 miliarde lei vechi, au fost alte 46 de localităţi, care în urma aceloraşi evenimente au primit sume mult mai consistente.

Am refăcut demersuri nostru legat de un pod peste râul Olăneşti. Vreau să vă spun că pe partea dreaptă a râului Olăneşti, amonte de aval, sunt câteva sute de familii, 240 de familii din Vlădeşti şi vreo 200 din Păuşeşti – Măglaşi, care au posibilitatea de traversare a Olăneştiului pe un singur pod de 3,3 metri lăţime. Este un fel de punte. A doua posibilitate este pe barajul unei hidrocentrale aflată în conservare, hidrocentrala aceasta fiind vândută unui privat de către Hidroelectrica. Pe unde să treacă Poliţia, Salvare, Pompieri, ISU? Dacă proprietarul nu mai dă voie să se circule pe acolo, nu se mai poate circula pentru că nu este voie, conform legii, acest lucru. A rămas singura cale de acces acea punte pentru care în demersurile făcute către Prefectură s-a înaintat pentru o hotărâre de guvern şi acest pod de reparat, însă timp de un an de zile nu s-a mai aprobat. El a rămas în aşteptare. (…) La orice alt eveniment similar, 400-450 de familii nu au pe unde să mai treacă peste Olăneşti” – susţine primarul Sorin Ghiţă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like