VIDEO. Președintele CJ Vâlcea anunță că “tot municipiul se conectează la căldură”

Problemele cu furnizarea energiei termice s-au rezolvat în municipiul Râmnicu Vâlcea, după câteva zile în care unii râmniceni și-au manifestat nemulțumirile pe rețelele de socializare. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a luat atitudine, iar problema a fost rezolvată într-un timp relativ scurt.

“Dorim să cerem scuze vâlcenilor afectaţi de lipsa agentului termic în această perioadă, în care Consiliul Judeţean Vâlcea investeşte în Municipiul Râmnicu Vâlcea peste 17 milioane de euro.

Îi asigurăm pe vâlceni că suntem prezenţi zilnic în şantiere, prin reprezentanţii noştri, iar explicaţia pentru lipsa căldurii reprezintă un incident de aprovizionare pe care nu putea să îl anticipeze nimeni: fabricantul unor piese de conectare a fost afectat de această perioadă complicată pentru noi toţi, astfel că toţi constructorii au fost nevoiți să aştepte după aceste piese.

La această oră, în avans față de data de 15 octombrie 2021, s-au realizat conectările după cum urmează:

• Punctul termic 34 (PT 34):− blocurile CPL1, CPL 2, CPL 3, CPL 4, T1 și T2 – din data de 08.10.2021;− blocurile 60, 61, 4, 5, 6 și Oltchim 2 – din data de 14.10.2021;

• Punctul termic 7 (PT 7): Grădinița Dumbrava Minunată, blocurile S20, S24, S26, S34 și casele racordate la ramura de termoficare respectivă – din data de 13.10.2021;

• Punctul termic 33 (PT 33):− blocurile 78, 79, 85 bis, 86, 100, 104, 105, 105 bis, 106, 107, 108, 134, 135 – din data de 11.10.2021.

• Tronsonul de rețea primară de pe strada Eugen Ciorăscu (maidan Ostroveni) până la intersecția cu strada Ion Creangă (care trece pe lângă terenul Annabella), respectiv, punctele termice 2, 3, 5, 5 bis și 6 din cartierul Ostroveni – din data de 12.10.2021.

Începând de azi, 15 octombrie 2021, graficul de conectare este următorul:

• Punctul termic 14 (PT 14): blocurile Q1, Q2, T1, T2, U1, U2, U3, V1, P1 și P2 – din data de 15.10.2021;

• Punctul termic 14 (PT7):− casele de pe strada Florilor și blocurile de pe ramura respectivă (66, 67, 68, S30/1, S30/2, 38, Doneval) – din data de 15.10.2021 (cel mai târziu sâmbătă, 16.10.2021);− blocurile S27, S31, S17, S19, S33/1, S33/2,S33/3 – din data de 18.10.2021 (cel mai târziu marți, 19.10.2021).

Îi asigurăm pe vâlceni că facem tot ce ţine de noi pentru implementarea acestui proiect extrem de important pentru Societatea CET Govora şi Municipiul Râmnicu Vâlcea” – precizează CJ Vâlcea.

Vedeți și declarația președintelui Constantin Rădulescu în video de mai jos:

You May Also Like