VIDEO. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a depus jurământul

A câştigat alegerile locale fără drept de apel, zdrobindu-şi adversarii politici. Constantin Rădulescu este vechiul şi noul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, iar azi, 22 octombrie 2020, a depus jurământul pentru noul mandat. Ceremonia a avut loc într-un cadru restrâns, ţinându-se cont de pandemie şi de rata mare a infectărilor din municipiu şi judeţ. Iată ce a spus preşedintele Constantin Rădulescu la învestirea sa:

„În primul rând, vreau să le mulțumesc vâlcenilor care mi-au acordat încrederea pentru obținerea unui nou mandat. Acest vot mă onorează şi mă responsabilizează.

Vreau să îi asigur pe vâlceni că, așa cum în mandatul trecut am reușit investiții record și am fost campioni pe regiune la atragerea de fonduri europene, așa voi munci și în acest mandat, pentru a implementa noi proiecte și a dezvolta și mai mult județul Vâlcea.

Vreau să le mulțumesc colegilor consilieri alături de care am lucrat în mandatul care tocmai s-a încheiat. Au fost patru ani buni, plini de realizări.

În următorii 4 ani, vreau sa fim mai buni decât ceilalți, nu dintr-un orgoliu personal, ci din credință că locurile acestea și oamenii de aici merită mai bine. Cu pași mărunți și siguri, dar mereu înainte, am reușit până acum.

Iată-ne în fața unui nou proiect de județ. Vă invit să ne punem priceperile laolaltă și sa facem ce trebuie în domeniile pe care eu le consider prioritare: infrastuctură, turism, educație, cultură și sport.

Pentru toate avem proiecte. Dar viziunea trebuie sa fie una de ansamblu. Cum legăm stațiunile, cum ajungem ușor la obiectivele turistice, cum promovăm și ce promovăm. În educație, trebuie să ne propunem să folosim inteligența dovedită a tinerilor vâlceni. De asemenea, festivalurile și proiectele culturale vor duce imaginea Vâlcii peste tot în lume. Nu vom neglija nici sportul, în care vom investi în continuare pentru a obține performanță: fotbal, handbal, baschet, atletism, sporturi cu tradiție în Vâlcea de aproape un secol.

Suntem la începutul unui nou mandat și sunt convins că, fiecare dintre dumneavoastră, indiferent de culoarea politică, vă doriți, ca și mine, binele acestui județ.

Am încredere că, împreună, dragi colegi, vom reuși să facem multe lucruri bune pentru cetățenii județului Vâlcea. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

You May Also Like