VIDEO. Președintele Constantin Rădulescu despre preluarea DN 7D și despre variantele de a ne “înțepa” la autostradă

DN 7D, un drum de o importanță covârșitoare pentru nordul județului, în special pentru Țara Loviștea. Această șosea va fi preluată de Consiliul Județean Vâlcea și transformată în drum județean în vederea reabilitării și modernizării, pentru că guvernanții nu au fost în stare în atâți ani să facă nimic. Președintele Constantin Rădulescu promite că o să arate impecabil, mai ales că va începe să pregătească un proiect pentru accesarea de fonduri europene. Cei peste 31 de kilometri de drum, care ar putea fi varianta de ocolire a DN 7 – Valea Oltului, se află în prezent într-o stare deplorabilă.

“Drumul pe care îl preluăm printr-o hotărâre de Guvern este un drum care, după părerea mea, va salva Țara Loviștei. Eu nu de nebun m-am luptat să preluăm drumul ăsta! Vreau să deschid Țara Loviștei către turism, către tineri care vor să își facă o pensiune, către tineri care, de ce nu, merg să locuiască acolo. În acea zonă este nevoie de un drum bun, care, dacă ești antreprenor, măcar să îți ofere speranța că te duci pe un drum curat până în vârful muntelui unde este superb. Și atunci, am făcut diligențe, m-au și refuzat de mai multe ori și uite că acum s-a întâmplat minunea și îl preluam. Greul acum începe! (…) O echipă a CNI și o echipă a RAJDP, împreună cu mine și cu angajații de la Consiliul Județean vom lua metru cu metru pe acest drum. Pentru că pe drumul ăsta treaba nu e simplă. Sunt mai multe alunecări de teren, sunt vreo 14 poduri unde trebuie să intervenim. Închipuiți-vă că podul de peste Olt de la Câineni este o operă de artă, dar nu a mai fost pus la punct de prin anii ‘50. Vă dați seama ce lucrări trebuie făcute aici. Pentru a face toate acest lucrări, după ce îl preluăm pas cu pas, mă voi întâlni cu primarii din Țara Loviștei și vom stabili gradual unde intervenim să începem cu ce e mai rău și cu ce e mai complicat. Gospodărește, așa cum se face, nu cu declarații prin ziare că facem istorie. Istorie e atunci când vezi asfaltul pus și rigolele făcute. Pentru asta o să cerem bani de la Guvern. Pentru că Guvernul trebuie să dea bani. (…) Dar nu voi sta numai cu mâna întinsă la Guvern, ci vreau să îl depunem pe un proiect cu fonduri europene, când o să dea drumul și la axele astea. Dar, pot să vă spun că de azi mă apuc de treabă că sunt stăpân, pe românește. Istoria de acum începe să se facă și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns eu, Constantin Rădulescu, și echipa de la Consiliul Județean să spunem că preluăm drumul acesta. (…) Va fi spectaculos drumul!” – ne-a declarat președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

”Vâlcea dacă nu se leagă la autostradă, e dezastru”

Preocupat de dezvoltarea economică a județului nostru, președintele Rădulescu încearcă din răsputeri să găsească soluția optimă pentru a lega Vâlcea de autostrada Pitești – Sibiu. Asta pentru că actualul Guvern se pare că a renunțat la construirea unui drum expres care să pornească din Râmnic. În aceste condiții, dacă nu se găsește o variantă de a ne “înțepa” în autostradă, în Vâlcea se va cânta prohodul economiei.

“După ce inventariez absolut tot de la drum, o să vreau să-l legăm cumva de la Perișani de autostradă. Pentru că este foarte important. Degeaba trece autostrada pe lângă Perișani dacă nu ne urcăm pe ea. Le-am cerut: <Dați-mi și mie traseul autostrăzii că tot lucrez la 703G, cel din Călimănești, și tot mă apuc și de DN 7D. Dați-mi și mie traseul ăla final al autostrăzii>. Pentru că mă interesează ca județ să mă urc pe acea autostradă. Drumul expres am înțeles până la urmă că nu se mai face. Vâlcea dacă nu se leagă la autostradă, e dezastru. Eu trebuie să leg și sudul Vâlcii. Eu nu privesc județul doar prin prisma politicii, ci prin prisma administrației. Pe mine mă interesează agenți economici importanți în Vâlcea, care trebuie să urce pe autostradă. Pe mine mă interesează la mine acasă fie pe Perișani, fie pe Șuici să mă urc cumva pe autostradă” – ne-a mai spus președintele CJ.
Puteți urmări în video de mai jos întreaga declarație a președintelui Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like