VIDEO – Zona Petrimanu, în atenţia preşedintelui Rădulescu: „Această zonă splendidă a județului Vâlcea trebuie ‹exploatată›”

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, încearcă răsputeri să dezvolte şi să modernizeze zonele turistice ale judeţului nostru. În atenţia este, în această perioadă, zona Petrimanu, o locaţie extrem de frumoasă ce trebuie să intre într-un circuit turistic bine definit. Preşedintele Rădulescu vorbeşte despre modernizarea Cabanei Petrimanu, dar şi de reabilitarea drumului judeţean ce duce în acea zonă.

„Am avut o deplasare în nordul județului și mă interesează foarte tare să identificăm și să investim, în funcție de resurse, ceea ce are potențial turistic. Cabana Petrimanu, care este a Consiliului Județean, trebuie să revină în cartea de vizită turistică a județului Vâlcea. Până acolo sus, la lacul Petrimanu, este drum județean pentru care am ce solicitat finanțare pe OG 28 şi vom încerca să-l punem la punct. Voi lua toate măsurile pentru a identifica toate firmele care fac transport de masă lemnoasă în zonă, pentru că efectiv au nenorocit drumul. De asemenea, departamentul tehnic al Consiliului Județean va începe simulările pentru a avea un deviz cu ceea ce ar însemna ca această locație să fie pus în funcțiune. Vom vedea cum: prin alocarea de fonduri din bugetul Consiliul Județean sau încercând să accesăm un program european. Această zonă frumoasă, splendidă a județului Vâlcea trebuie <exploatată>. Vâlcenii și românii care merg la Transalpina Ski Resort se pot opri și la cabana Petrimanu. Sunt peisaje superbe în zonă, turiștii au ce face, iar acolo este un aer curat şi lacul este superb. De aceea judeţul Vâlcea este cel mai frumos județ din România!” – a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.