Ziua Eroilor a fost marcată și în comuna Mihăești

În fiecare an, de Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, sunt oficiate ceremonii de pomenire în semn de neuitare, prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Această zi deosebită a fost marcată în mod solemn și în comuna Mihăești, prilej cu care a conducerea Primăriei a depus coroane de flori. La eveniment au participat elevi și cetățeni din localitate.

„Ziua Eroilor este sărbătoarea națională a României pentru comemorarea bărbaților și femeilor care au murit în timp ce serveau în forțele armate.

Această zi specială, în care celebrăm, deopotrivă, Ziua Eroilor și Înălțarea Domnului, are o puternică încărcătură emoțională pentru poporul român.

Cu acest prilej, doresc să aduc un profund omagiu eroilor neamului, în fața cărora mă închin cu mult respect. Prin sacrificiul lor, au lăsat în urmă un model de urmat și o lecție a dăruirii de sine pentru un ideal suprem, acela de a-și sluji patria. Cinstire tuturor eroilor neamului nostru! Hristos S-a înălțat!”, a transmis primarul Constantin Bârzăgeanu.

You May Also Like