BRACONAJ în VÂLCEA. Polițiștii au întocmit două dosare penale…

Doua persoane s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infractiunii de braconaj cinegetic. Unul dintre ei a fost prins participand la o partida de vanatoare desi nu avea acest drept, iar cel de-al doilea este cercetat penal pentru ca a permis sa se intample acest lucru. Totul s-a intamplat in data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 20.00, cand poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au descins pe raza fondului cinegetic nr. 15 – Şirineasa.
„Pe raza fondului de vânătoare au fost identificate şi verificate 6 persoane care participau la acţiuni de vânătoare în baza autorizaţiei de tip B, la speciile de vânat iepure, fazan şi vulpe.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că, M.C.M, de 29 de ani, participa la activitatea de vânătoare, în calitate de gonaci, având asupra sa armă de vânătoare, calibru 12 şi 21 de cartuşe de vânătoare, fără a deţine permis de armă. Arma în cauză aparţinea lui M.N., de 67 de ani, care o deţinea legal în baza permisului de tip B.
Faţă de M.C.M. se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de braconaj cinegetic, prevăzute de Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, prevăzută de Codul Penal.
De asemenea, în aceeaşi cauză, se efectuează cercetări faţă de Ş.C.D., de 32 de ani, în calitate de organizator al vânătorii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, în sensul nerespectării condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare” – precizeaza IPJ Valcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

One thought on “BRACONAJ în VÂLCEA. Polițiștii au întocmit două dosare penale…

  1. Bine ca cerceteaza gonaciul..Si din 6 participanti la braconaj ii arde pe 2.Ori e articolul scris dupa transmiterea prin viu grai ori politia isi face „temeinic” datoria.

Comments are closed.