ACUM. Percheziţii la Ocolul Silvic Romani – Horezu şi la sediul unor firme din Vâlcea şi Argeş

Vizită neaşteptată în această dimineaţă la Ocolul Silvic Romani Horezu, dar şi la sediul a unor societăţi comerciale şi la domiciliul unor persoane fizice din Vâlcea şi Argeş. Mascaţii, procurorii şi ofiţerii DGA Vâlcea au descins în locaţiile mai sus amintite, efectuând percheziţii într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi evaziune fiscală. Activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat în perioada 2018-2020 şi ar avea legătură cu administrarea şi protecţia fondului forestier naţional.

„În cursul zilei de astăzi, 22 octombrie 2020, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, se efectuează în colaborare cu lucrători de din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea şi Argeş, din care una este la sediul unei instituţii publice, iar celelalte sunt la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea, Inspectoratul Judeţean de Jandanni Argeş şi Garda Forestieră Vâlcea” – precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

foto arhivă

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like