VÂLCEA/ Bărbat arestat după ce a agresat doi polițiști la Zilele comunei Malaia

A provocat un scandal monstruos pe stadion, acolo unde aveau loc Zilele Comunei Malaia, iar apoi a agresat și doi polițiști. Constantin M., în vârstă de 41 de ani, a fost arestat preventiv ulterior, el fiind pus sub acuzare pentru comiterea a două infracțiuni de ultraj.

Incidentul a avut loc week-end-ul trecut, mai precis în seara zilei de 5 septembrie 2021, în jurul orei 23.30. Omul era rupt de beat și, evident, pus pe scandal. În momentul în care polițiștii au intervenit, el i-a luat la bătaie.

“Inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool a exercitat acte de agresiune fizică şi a adresat ameninţări cu acte de violentă polițiștulor prezenţi, respectiv celor 2 agenţi de poliţie din cadrul Politiei Staţiunii Voineasa, care se deplasaseră pe raza comunei Malaia, jud. Vâlcea pentru a aplana conflictul creat de inculpat în incinta stadionului de pe raza aceleiaşi localități, unde erau organizate zilele comunei Malaia” – precizează Parchetul Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like