BRACONAJ la DĂEŞTI. Dosar penal pentru un bărbat de 36 de ani

Prins la vânătoare, alături de doi prieteni, un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii IPJ Vâlcea au reuşit să demonstreze că este vorba de un act de braconaj.  S-a întâmplat în data de 19 decembrie, când două arme de vânătoare au fost ridicate pe raza comunei Dăești.

„În dimineața zilei de 19 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către jandarmi ai I.J.J.Vâlcea cu privire la faptul că, pe malul Oltului, în comuna Dăești, a fost depistat un bărbat de 36 de ani, care participa la o partidă de vânătoare, neavând însă actele prevăzute de lege asupra lui.

Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, constatând că în fondul cinegetic se aflau 3 vănători, aceștia prezentând pentru control o autorizație de vânătoare.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că unul dintre vânători ar fi împușcat două exemplare de păsări, care nu erau înscrise în autorizația de vânătoare și de asemenea a efectuat vânătoarea folosindu-se de o chemătoare electronică.

Au fost ridicate 2 arme de vânătoare, chemătoarea electronică și cele două exemplare de păsări,  în vederea continuarii cercetărilor, fiind întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, prevăzută de legea 407/2006.

De asemenea, în baza aceluiași act normativ, bărbatul a fost sancționat contravențional cu 2.000 de lei” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like