Delguard, reacţie la atacurile recente. Societatea de pază susţine că nu se află în culpă!

SC Delguard reacţionează la scandalul în care a fost implicată. În noaptea de 23 spre 24 martie 2019, la Clubul Steldan (Ultimul Dolar) din Horezu, a avut loc o altercaţie între un tânăr recalcitrant şi salariatul societăţii de pază şi protecţie. Cătălin Golescu, de 21 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a deranjat clienţii clubului. Aceştia au chemat bodyguarzii care l-au dat afară de cinci – şase ori. Golescu nu s-a lăsat şi s-a dus în restaurantul clubului, obiectiv monitorizat tot de Delguard. În urma altor altercaţii au fost sparte pahare şi s-a creat zarvă specifică. Cazul a fost preluat de o parte a presei care extins atacurile asupra Delguard, vizând şi alte activităţi.

,,Dacă se va stabili, în urma anchetei întocmite de organele de cercetare penală, că salariatul nostru a săvârşit vreo faptă penală, noi ne vom desolidarizăm de comportamentul său şi-l vom sancționa conform regulamentului de ordine interioară. Dacă s-a întâmplat ceva ce nu intră în atribuţiile sale legale, nu putem răspunde noi, întrucât fapta penală este personală. Dar vreau să asigur că Delguard întocmeşte lunar procese verbale în urma instructajului pe care îl face salariaţilor. Suntem gata să ne punem la dispoziţia organelor competente cu toată documentaţia care să ateste ceea ce susţinem. Instruim profesional salaraţii cu privire la echipamentul din dotare, cu privire la limbajul şi conduita din timpul activităţii. Am fost acuzat că bodyguardul care a acţionat la Horezu este finul meu. Da, este, dar nu înţeleg care ar fi problema. Suntem o socitate privată, deci angajez pe cine vreau. Accept să fiu tras la răspundere sau atacat doar dacă nu aş acţiona în termeni legali, după soluţionarea anchetei. S-a mai spus că am fost miliţian. Nici vorbă! Niciodată nu am lucrat în sistem, dar nu consider că asta ar fi fost o problemă. S-a mai făcut trimitere la o eventuală relaţie de rudenie între mine şi domnul deputat Eugen Neaţă. În afară de faptul că îl stimez, nu am nicio legătură cu acest om. Este doar o potrivire de nume. S-a vehiculat şi numele primarului Mircia Gutău, care mi-ar fi dat nu ştiu ce premii. Fals! Delguard a fost premiată de Camera de Comerţ şi Industrie, nicidecum de Primărie sau de domnul Gutău. O altă acuzaţie este că avem contracte prin cumpărare directă. Conform Legii 98/2016, anexa 2, se pot semnat contracte până la o anumită sumă, prin cumpărare directă. Peste suma respectivă, se face licitaţie. Deci, şi astea sunt legale. Repet ideea iniţială: aşteptăm decizia organelor de cercetare penală şi garantăm că vom lua măsurile care se impun. Dacă se impun!” – a declarat Vasile Neaţă, directorul Delguard.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like