DESCINDERI la VÂLCEA și în alte județe. Sălile de jocuri de noroc, luate cu asalt

Societățile comerciale ce au ca domeniu de activitate jocuri de noroc și pariuri au fost azi, 25 septembrie 2019, „călcate” de polițiști. Printre județele unde au avut loc descinderi se numără și Vâlcea, anchetatorii având suspiciuni că s-ar fi săvârşit infracţiuni de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă.

În total, în mai multe județe ale țării au avut loc 59 de percheziții, dosarul fiind instrumentat de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.

Percheziţiile au avut loc la prima oră a dimineții în Galaţi, Ilfov, Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş Severin, Cluj, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.

„Din cercetări a rezultat că reprezentanţii unei societăţi având ca obiect principal de activitate activităţi de jocuri de noroc şi de pariuri ar fi instalat şi utilizat, în perioada 2016 – 2019, programe de calculator fără licenţă, aducând astfel prejudicii materiale şi de imagine titularilor drepturilor de autor. În cadrul acţiunii, vor fi puse în aplicare 5 mandate de aducere a persoanelor bănuite, care vor fi conduse la sediul P.Î.C.C.J., în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale” – au precizat reprezentanţii Poliţiei.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like