Dosare penale la Ambulanţa Vâlcea…

Lovită în plin de coronavirus, Ambulanţa Vâlcea se confruntă acum şi cu acuzaţii din partea procurorilor. Un ambulanţier şi soţia acestuia, femeie de serviciu în aceeaşi instituţie, s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod penal. Cei care s-au sesizat în acest caz au fost lucrătorii Poliției Mun. Rm. Vâlcea – Biroul de Investigații Criminale, care au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

„În fapt se reţine că, în ziua de 07.04.2020, doi angajați din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea s-au  prezentat la serviciu, deși se  aflau în izolare, ca urmare a faptului că au fost în contact cu angajați şi pacienţi ai Secției  ORL a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, unde a fost confimat ca infectat cu SARS Cov 2 un cadru medical.

Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliției Municipiului Rm. Vâlcea – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală,  iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică” – se arată în comunicatul oficial al Parchetului.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like