Drama unei familii din Vâlcea. Copil dispărut, dosar uitat în arhiva Poliţiei 

Dispărută în data de 21 februarie 2007, o fetiţă din Vâlcea nu a fost găsită nici până la ora actuală. Zeci sau chiar sute de articole au fost scrise de atunci de presa locală şi centrală, iar familia ei a căutat-o prin toată ţara. Fata se numeşte Elvira Loredana Ghioca şi avea 10 ani atunci când a dispărut dintr-un parc din oraşul Berbeşti, chiar în spatele blocului în care locuia cu părinţii ei. De atunci , bunica fetei a mers pe la toate mânăstirile din țară, sperând să o găsească pe nepoata ei dispărută. Bătrâna bănuieşte că cineva a răpit-o pe fetiţă pentru a profita de ea şi pentru a o duce la cerşit în străinătate. În disperare de cauză, bunica a mers chiar şi la o clarvăzătoare care i-a spus că, într-o bună zi, un bărbat o va aduce înapoi acasă.

În ceea ce priveşte ancheta Poliţiei Vâlcea, trebuie spus că cercetările poliţiştilor criminalişti nu au dus la niciun rezultat. Deşi există dovezi în acest sens, principala pistă a anchetatorilor este că fetiţa a fost victima traficului de persoane, fiind răpită pentru a fi folosită la cerşit. Însă, dosarul de dispariţie al Elvirei Loredana Ghioca stă acum într-un sertar prăfuit al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

You May Also Like