Femeia din Băbeni depistată pozitiv cu COVID-19 s-a ales cu dosar penal

S-a plimbat nestingherită de la Bucureşti la Vâlcea, apoi a mers la Primăria Băbeni, punând în pericol sănătatea a zeci de persoane. Este vorba despre controversatul caz din Băbeni, pe care autorităţile locale l-au ţinut ascuns, iar ulterior, când presa l-a făcut public, au refuzat constant să dea detalii.

Deşi ştia că bătrânul pe care l-a îngrijit la Bucureşti era infectat cu coronavirus, femeia în cauză nu s-a autoizolat, ci a intrat voit în contact cu alte persoane. În final, ea s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea a fost înregistrat la data de 10 aprilie 2020 un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Orașului Băbeni.

În fapt, în cursul lunii martie 2020, o persoană venită din mun. București, unde a îngrijit un bătrân despre care a aflat ulterior revenirii la domiciliul din Băbeni că a fost contaminat cu virusul SARS-COV2, s-a deplasat la Primăria Orașului Băbeni, unde funcționarii au îndrumat-o să meargă la medicul de familie, existând astfel posibilitatea răspândirii bolii cauzate de virusul SARS-COV 2.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliţie din cadrul Poliţiei Orașului Băbeni sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală,  iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică” – se arată în comunicatul oficial al Parchetului.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like