FOCURI de ARMĂ într-o comună din VÂLCEA. Polițist amenințat cu moartea

Un incident între doi bărbați într-o comună din județul Vâlcea a degenerat într-un conflict mult mai grav. Totul s-a întâmplat zilele trecute, în localitatea Pesceana, când polițiștii din zonă au fost solicitați să intervină între doi bărbați care se agresau. Când au ajuns la fața locului, unui dintre indivizi a devenit și mai agresiv, a pus mâna pe o furcă și l-a amenințat pe unul dintre agenții de poliție că-l omoară, adresându-i totodată și injurii.

Suspectul este Nicolae Copăceanu, iar pentru a fi imobilizat, oamenii legii au fost nevoiți să tragă două focuri de armă. Din fericire, incidentul s-a încheiat fără ca cineva să fie vătămat.

Polițistul amenințat – agentul Marius Ciobanu – s-a adresat însă Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, el depunând o plângere penală pentru ultraj împotriva lui Nicolae Copăceanu.

Astfel că, în data de 13 septembrie 2018, judecătorii drăgășeneni au decis să emită un mandat de arestare preventivă pe numele lui Copăceanu.

„În baza art. 226 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală; Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului COPĂCEANU NICOLAE, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de <ultraj> prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 C.p. rap. la art. 206 alin. 1 C.p. (persoană vătămată fiind agentul de poliţie Ciobanu Marius), pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de astăzi, 13.09.2018 şi până la data de 12.10.2018, inclusiv. În baza art. 230 Cod procedură penală; Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului COPĂCEANU NICOLAE. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 13 septembrie 2018, ora 19.00” –  se arată în minuta Judecătoriei Drăgășani.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like