Fostul președinte al CJ Ialomița, găsit mort într-un șanț la Bălcești – Vâlcea


Sfârșit tragic pentru fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Ialomița, Silvian Ciupercă (73 de ani). Cel ce a fost unul din liderii importanți ai PSD a fost găsit decedat într-un șanț în orașul Bălcești, din județul Vâlcea. El se afla, se pare, la rude în județul nostru, iar în dimineața zilei de duminică, 31 iulie 2022, ieșise la alergat. Cel mai probabil, lui Silvian Ciupercă i s-a făcut rău, pentru că în acest moment anchetatorii nu au suspiciuni cu privire la moartea violentă a fostului lider PSD. Cu toate acestea, polițiștii din Vâlcea au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul lui Ciupercă a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Silvian Ciupercă a fost primar al oraşului Ţăndărei în perioada 1996 – 2000, apoi, un mandat, a ocupat un scaun de deputat în Parlamentul României – reprezentant al colegiului I Feteşti – Ţăndărei. Cea mai importantă funcție pe care a deținut-o, totuși, a fost cea de președinte al Consiliului Județean Ialomița. Timp de 11 ani, din 2004 şi până în februarie 2015, Ciupercă s-a aflat în fruntea județului Ialomița.

De la CJ Ialomița a plecat încătușat, pentru că în data de 10 februarie 2015, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins la sediul instituției, Silvian Ciupercă fiind reținut sub acuzația comiterii mai multor infracțiuni de corupție. Ela stat o perioadă de 66 de zile în arest, după care a fost eliberat şi trimisi în judecată în iunie 2015, fiind achitat anul trecut.

foto Silvian Ciupercă: guraialomitei.com

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like