FOTO: Prinși cu droguri pe Splaiul Independenței din Râmnicu Vâlcea

Jandarmii și procurorii DIICOT din Vâlcea sunt singurii care se mai luptă cu fenomenul periculos al traficului și consumului de droguri. Deși sunt zvonuri că și în anumite școli se consumă la greu substanțe interzise, polițiștii ezită să intervină. Doar pe stradă mai sunt prinși consumatorii de droguri și asta pentru că intervine Jandarmeria Vâlcea. 

Ultimul incident de acest gen a avut loc chiar sâmbătă, 25 august 2018, când jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au observat pe strada Splaiul Independenţei, din Râmnicu Vâlcea, doi tineri ce aveau un comportament bizar şi încercau să evite întâlnirea cu patrula de jandarmi. Evident că s-a dovedit că indivizii respectivi aveau droguri asupra lor. 

„​În urma controlului corporal preventiv executat de jandarmi, asupra celor doi tineri a fost gasită o ţigaretă confecţionată artizanal  ce conţinea resturi vegetale, care prezenta un miros înţepător, precum şi o folie din aluminiu ce conţinea fragmente vegetale de culoare verde, specifice substanţelor interzise.

Celor doi tineri B.C.I  şi Z.C.C ambii în vârstă de 27 ani, cu domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea, le-au fost întocmite actele de sesizare conform Legii 143/2000 art.4 ,,cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept’’.

Actele întocmite de jandarmii vâlceni, cât şi substanţele interzise afost înainte către lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea în vederea continuării cercetărilor” – se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like