FOTO: Un pretins călugăr de la o mănăstire din Vâlcea a jefuit mai multe lăcașuri de cult

Un bărbat care pretindea că este călugăr la Mănăstirea Pătrunsa, din județul Vâlcea, a fost arestat după ce s-a descoperit că el a jefuit mai multe lăcașuri din cult. Iulian Băițan și-a cumpărat haine preoțești de pe Internet, iar sub această acoperire mergea la biserici și mănăstiri din mai multe județe ale țării, printre care Neamț și Vâlcea, și dădea lovitura. El fura banii din donații, lăsați la vedere, iar apoi fugea.

Omul pretindea în fața altor fețe bisericești că este personal clerical al BOR și a fost prins în flagrant de polițiști chiar în timp ce se pregătea să jefuiască Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin. Bărbatul de 38 de ani este recidivist, fiind eliberat din pușcărie în urmă cu un an. Oamenii legii au descoperit că el este din Blaj, județul Albă, nu are nici o legătură cu Mănăstirea Pătrunsa din Vâlcea și cu atât mai mult cu Biserica Ortodoxă Română.

„Extinzând cercetările s-a stabilit că acesta, în zilele de 15 şi 16 noiembrie a.c., s-a prezentat la două lăcaşe de cult din judeţul Mehedinţi, purtând însemnele personalului clerical, unde, sub pretextul că este călugăr şi profitând de neatenţia personalului administrativ, a sustras diferite sume de bani, rezultate din încasări sau donaţii” – se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinți.

foto: libertatea.ro

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like