FOTO – VÂLCENI ARESTAŢI! Au ascuns MIGRANŢI din Afganistan, Pakistan și Bangladesh într-un MICROBUZ

11 cetăţeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh au fost descoperiţi într-un microbuz condus de Vicențiu F., în vârstă de 30 ani, care era însoțit de Laurențiu Z., în vârstă de 27 ani, ambii cetățeni români cu domiciliul pe raza județului Vâlcea. Ei au fost prinşi de poliţiştii de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier. S-a întâmplat în data de 3 octombrie 2017, în  jurul orei 06.30, vâlcenii încercând să bage ilegal în ţară migranţii.

Cei 11 cetăţeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh erau ascunși într-un microbuz încărcat cu mobilă adusă din Grecia pentru România. Polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra microbuzului, ocazie cu care au fost descoperiți în interiorul mijlocului de transport, ascunși în partea din față a compartimentului marfă, sub piesele de mobilier, unsprezece cetățeni străini.

Cei doi vâlceni au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

„În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan, Pakistan și Bangladesh, nouă bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 37 ani și doi minori, în vârstă de 14, respectiv 17 ani. Persoanele în cauză au declarat că s-au urcat în mijlocul de transport lângă localitatea Sofia-Bulgaria și intenționau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru cei doi cetățeni români și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii de origine asiatică.

În cursul zilei de ieri, cele 11 persoane  descoperite ascunse au fost predate, conform protocolului româno-bulgar, Poliției de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor. Șoferul microbuzului și însoțitorul acestuia au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu, care a admis propunerea procurorului de caz, față de cei doi cetățeni români  fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile” – precizează Poliţia de Frontieră.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like