FOTO-VIDEO: Deşi amendată de Garda de Mediu, SC Urban continuă să depoziteze gunoi în Râmnicu Vâlcea

În urma celor semnalate de Gazeta Vâlceană într-un articol din 16 ianuarie, anul curent, Prefectura Vâlcea a dispus un control la sediul SC Urban SA din strada Stolniceni nr. 17, Râmnicu Vâcea (fostul sediu al Comat SRL). Comisarii Gărzii de Mediu Vâlcea care au făcut parte din echipa mixtă de control ,,au administrat” SC Urban SA o amendă de 40.000 de lei. ,,La data controlului s-au constatat cantităţi foarte mari de deşeuri, atât sortate, cât şi nesortate” se arată într-un răspuns oficial emis de Garda de Mediu (facsimil). Într-adevăr, au existat neconcordanţe între primul articol apărut în Gazeta Vâlceană, la data de 16 ianuarie, şi realitatea din teren. Potrivit aceluiaşi răspuns emis de Gardă, levigatul (lichid deosebit de toxic rezultat din procesarea gunoiului) se evacuează într-un rezervor din inox, îngropat şi vidanjabil. Totuşi, amintim că ştirea potrivit căreia levigatul se scurge în canalizarea municipiului Râmnicu Vâlcea ne-a parvenit chiar de la directorul general al Urban SA, printr-o declaraţie telefonică înregistrată. De unde rezultă că fostul crupier ori are pierderi de memorie, ori nu ştie cum funcţionează baza societăţii pe care o conduce, din sudul Râmnicului. Garda de Mediu a dispus sancţionarea cu amendă, dar a trasat şi nişte măsuri pe care SC Urban trebuie să le ,,rezolve”. Societatea trebuia să-şi împuţineze simţitor ,,stocurile” de gunoi depozitate pe strada Stolniceni, având în vedere că acestea pot să devină, dacă n-au devenit deja, un risc la adresa mediului înconjurător. La o lună de controlul efectuat de Prefectură şi Garda de Mediu, situaţia nu s-a ameliorat, ba chiar s-a agravat. Publicăm câteva fotografii şi un filmuleţ realizate în urmă cu două zile, de la faţa locului. Conform unor surse din cadrul SC Urban SA, zidul care desparte fostul sediu al Comat (locul de depozitare al gunoiului) şi proprietatea SC Annabella SRL, s-a dărâmat. Să fie din cauza presiunii munţilor de gunoaie?!

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like