FOTO-VIDEO. Olteni reținuți după ce au vândut droguri în Vâlcea. Arme și muniții descoperite la percheziții

Zi cu ghinion ieri, 13 aprilie 2022, pentru doi tineri olteni, care au fost treziți cu noaptea în cap de mascați. Ei sunt cercetați într-un dosar de trafic de droguri, după ce au vândut substanțe interzise pe raza județelor Olt și Vâlcea. Dosarul este instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, care după descinderi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a celor doi inculpați.

“Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dolj au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Olt, în urma cărora au fost descoperite și ridicate cantitățile de 3 kilograme de canabis la unul dintre inculpați și 900 de grame de canabis la cel de-al doilea, droguri destinate comercializării. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate și o armă cu alice, două telefoane mobile și un cântar electronic. 
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au fost conduse în vederea audierii 11 persoane despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracțională.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, inculpații au comercializat droguri de risc pe raza județelor Olt și Vâlcea.
În cursul zilei de astăzi va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dolj și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. 
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție” – se arată într-un comunicat al DIICOT.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like