FURT dintr-un hotel din OLĂNEȘTI. Hoțul prins după mai bine de 6 luni

Șase luni au avut nevoie polițiștii de la Băile Olănești să prindă autorul unui furt dintr-o unitate hotelieră. Infracțiunea a fost săvârșită pe 31 iulie 2020, însă suspectul a fost depistat abia pe data de 10 februarie 2021.
La momentul respectiv, o femeie de 57 de ani, din județul Timiș, a sesizat polițiștii cu privire la faptul că un bărbat i-ar fi sustras mai multe bijuterii, în timp ce se aflau la o unitate hotelieră de pe raza orașului Băile Olănești.

“În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate la data de 10 februarie a.c. s-a reușit identificarea unui bărbat de 40 de ani, din comuna Spermezeu, județul Bistrița Năsăud, bănuit de comiterea faptei.

Bărbatul a fost identificat pe raza municipiului Timișoara, acesta fiind condus la sediul Poliției orașului Băile Olănești unde, după administrarea probatoriului, față de acesta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în vederea dispunerii de măsuri legale.

Activitățile au beneficiat și de sprijinul polițiștilor Biroului Poliție Transporturi Feroviare Timiș” – precizează Poliția Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like