MIRCIA GUTĂU anunţă REFORMĂ în ÎNVĂŢĂMÂNT. Desfiinţarea Liceului Oltchim, amânată

 

Consiliul Local al Râmnicului s-a reunit vineri, 16 iunie 2017, pentru a dezbate şi a vota iniţiativa de preluare a spaţiilor de la Liceul Tehnologic Oltchim. Şedinţa a început cu un conflict între primarul Mircia Gutău şi consilierul ALDE Remus Grigorescu, după ce edilul a solicitat schimbarea alesului local din funcţia de preşedinte de şedinţă. În final, atât consilierii locali ALDE, cât şi consilierii PNL au părăsit sala, nu înainte de a-i arunca vorbe grele primarului Gutău. Însă, şedinţa a continuat fără nici un alt incident, iar punctele de pe ordinea de zi au trecut cu majoritatea de voturi al celor prezenţi.

Schimbul cu universitatea a fost amânat!

Singurul care a vorbit în plenul şedinţei a fost primarul Mircia Gutău, care a anunţat că desfiinţarea Liceului Oltchim se amână pentru anul şcolar 2018-2019, după ce nu a primit avizul Consiliului de Administraţie al respectivei unităţi de învăţământ.

„Universitatea din Piteşti a devenit proprietarul acestui teren de 24 hectare printr-o Hotărâre de Guvern, cu toate că noi făcusem şapte adrese pentru ca acest teren să fie transferat administraţiei publice locale, aşa cum era normal. Nu s-a făcut acest lucru. Din acel moment am încercat tot timpul, şi eu şi cei care au venit după mine, să solicităm terenul. Nu s-a găsit nicio portiţă. În acest an, am încercat să-i amendăm pentru felul cum arată gardul. Directorul facultăţii ne-a făcut o propunere în Consiliul Local să dăm, în schimbul celor 24 de hectare cu clădirile aferente, Liceul Oltchim. Nu Mircia Gutău a venit cu propunerea asta. Am analizat această ofertă şi consider că pentru noi, pentru municipalitate, este un schimb foarte bun.

Am discutat cu cei de la Liceul Oltchim, am discutat o oră şi mi s-a părut că s-a înţeles. În final, s-a votat în Consiliul de Administraţie şi avizul a fost negativ. Eu respect legea şi nu pot face în acest an această modificare, pentru că legea spune că trebuie să am hotărârea Consiliului Local, trebuie să am hotărârea Decanatului de la Piteşti, acordul Ministerului Educaţiei şi mai trebuie acordul Consiliului de Administraţie al şcolii şi acordul Inspectoratului Şcolar. Din aceste motive, schimbul nu se putea face decât printr-o negociere şi o înţelegere pentru bunul mers al oraşului. Nu s-a dorit acest lucru, iar ce facem noi acum în Consiliul Local este doar o iniţiativă pentru anul şcolar 2018-2019.

Până în decembrie 2017 trebuie să punem lucrurile pe masă şi să ne gândim ce vrem pentru copiii noştri” – a explicat primarul Gutău.

Gutău: „Să mai aibă grijă şi cei care au făcut reclamaţii pe la DNA”

Cu toate acestea, edilul municipiului Râmnicu Vâlcea a anunţat că va începe o reformă în unităţile de învăţământ din oraş, iar o nouă reţea şcolară se va concretiza până la sfârşitul anului 2017.

„De 27 de ani tot minţim că facem reformă în învăţământ. Din analizele pe care le am, din cinci licee tehnologice, vor rămâne doar trei. Nu se ştie care! Şi aici trebuie să mai aibă grijă şi cei care au făcut reclamaţii pe la DNA, să spună cum se face normele de profesori. Aveţi câte 700 de elevi la seral ca să vă completaţi normele? Lucrurile astea trebuie puse pe masă şi analizate şi privindu-ne în ochi unii pe alţii. Atunci poate vom ajunge la concluzia că toate clasele de mecanici le concentrăm la un singur liceu, poate cele de croitori la alt liceu şi tot aşa. În aşa fel încât să avem şi spaţiile ocupate eficient, pentru că în momentul de faţă niciun liceu nu are mai mult de 60-70% grad de ocupare. Trebuie să recunoaştem şi să nu minţim. Nici un internat nu are grad de ocupare mai mare de 50%. Am mers la Liceul Oltchim la internat şi sunt trei nivele părăsite şi pline de igrasie. Nu am nimic cu acest liceu, dar trebuie să înţelegeţi că pentru bunul mers al oraşului trebuie să facem acest lucru. Vom face în timp, dar până în decembrie trebuie să se facă această reţea şcolară. Trebuie să punem degetul pe rană” – a mai spus edilul Gutău.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

2 thoughts on “MIRCIA GUTĂU anunţă REFORMĂ în ÎNVĂŢĂMÂNT. Desfiinţarea Liceului Oltchim, amânată

  1. Dacă a ajuns ca un primar să facă reforma în învăţământ, nu ştiu dacă este bine. Vreţi, nu vreţi în orice „pentru municipalitate, este un schimb foarte bun”, primarul îşi are partea. Atitudinea faţă de ceilalţi consilieri din alte partide nu este o formă de exercitare a democraţiei. Iar ca ales din PER parcă pre uşor „arde” spaţiile verzi, probabil tot pentru „municipalitate”.

  2. Din punctul meu de vedere Gutau ar trebui sa ii stringa mina lui Grigorescu….In acel consiliu are nevoie de oameni ca el,altfel riscam sa avem din nou un primar plecat la ,,racoare,, .Dar intotdeauna verigile slabe se string si elimina veriga tare…

Comments are closed.