Horezu: firma consiliului local disperă, privații prosperă. Administrație de tip Sărdărescu.

Polițist de profesie, primarul orașului Horezu se descurcă din ce în ce mai greu la construirea bugetului și la achitarea lucrărilor de investiție (sau ,,cârpelilor”) pe care le face. E firesc, ca polițist a ,,construit” bugete doar din amenzi. La primărie este altfel. Există patru societăți comerciale care ,,s-au scăldat” în banii publici ai orașului timp de patru ani, în timp ce societatea Consiliului Local a fost băgată în insolvență. Deși nu reușește să scoată Horezu Prim din insolvență, edilul – șef a încercat înființarea unei alte firme, tot a Consiliului Local, numai că acest organism a respins prin vot propunerea în februarie și în martie. Societăți comerciale private, care se văd de la o poștă că sunt ,,cliente” au prosperat, iar cea a administrației publice aproape că a murit. SC Horezu Prim (societate ce aparținea Consiliului Local) este foarte aproape de obștescul sfârșit în mandatul lui Nicolae Sărdărescu. De ce? Din cauza schemei arhi – încărcate de personal și din cauza productivității scăzute pe care o avea. Era normal să aibă o productivitate scăzută din moment ce angajările au fost făcute pe criterii care n-aveau legătură cu realitatea economică. O foarte mare parte dintre lucrările executate cu firmele pe care le vom prezenta mai jos puteau fi făcute cu Horezu Prim. Mai ales că multe dintre lucrări s-au atribuit direct, nu prin licitație. Acum, Sărdărescu se plânge în interviuri că nu are bani să-i plătească pe privații care, bineînțeles, îl presează. 

Cei patru cavaleri ai apocalipsei financiare de la Horezu

Astfel, timp de patru ani, lucrările din Horezu au fost făcute cu firmele unor apropiați ai primarului. Marius Ciolacu (fost polițist, deci coleg de breaslă cu primarul), originar din Băile Olănești, care între timp și-a răcit relația cu Nicolae Sărdărescu, fiind nemulțumit de plățile făcute. S-a ocupat în primii ani ai actualei legislaturi de montarea gabioanelor în localitate.

Constantin Chelcea (SC Costa Wood, dar și alte societăți) din Bărbătești are o poveste de adevărat capitalist. Avea o societate comercială de exploatare a lemnului cu care se îndrepta spre faliment sigur. A vândut-o și, printr-o altă firmă, a intrat în afaceri cu președintele Obștii Horezu, Marcel Bogorodea (unchiul lui Sărdărescu). După ce a reînceput să prospere și-a recumpărat firma pe care o vânduse ca să scape de faliment, iar acum are contracte de exploatare lemnoasă cu obștea condusă de unchi și cu primăria condusă de nepot. 

Alt fost polițist ,,pripășit” cu afaceri prin Horezu este Valerian Luțescu, originar din Măldărești. Pe Luțescu nu îl leagă de Sărdărescu doar fosta profesie, ci și doctrina, fiind candidatul PSD la Primăria Măldărești. O anchetă bine documentată despre afacerile sale cu Primăria Horezu a apărut în Jurnal Vâlcean și poate fi cititiă aici: https://jurnalvalcean.ro/exclusiv-firma-unui-fost-coleg-al-primarului-sardarescu-abonata-la-bani-publici-in-primaria-horezu/. Luțescu a fost subalternul lui Sărdărescu la Poliția Horezu. 

Victor Petcu, celebrul patron al și mai celebrei Vicexpert, este pe lista ,,răsfățaților” primăriei. Petcu a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Pitești pentru obținerea pe nedrept a unor fonduri nerambursabile. Vicexpert a și fost condamnată la plata unei amenzi de 45.000 de lei. În acest mandat, Petcu a lucrat cu primăria condusă de Nicolae Sărdărescu, dar și cu obștea unchiului Marcel Bogorodea, care i-a dat în administrare cariera de piatră de la Romani. O anchetă despre afacerile Vicexpert a publicat Ziarul de Vâlcea și poate fi citită aici: https://ziaruldevalcea.ro/2018/06/patronul-sc-vicexpert-srl-a-scapat-cu-inchisoare-cu-suspendare-intr-un-dosar-al-dna-pentru-ca-si-a-recunoscut-vinovatia/

O altă firmă cu lucrări în Horezu este Construst, societate ce aparține lui Viorel Păunescu, originar din Alunu. De meserie subinginer, Păunescu are o distinsă soție salariată a Finanțelor Publice și un cerc relațional foarte bun în instituțiile din Râmnicu Vâlcea. Dintre toți, el este cel care a câștigat majoritatea lucrărilor la licitație publică (de exemplu, grădinița cu bani obținuți de primărie pe Ordonanța 28).

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like