IATĂ cine sunt bărbaţii care au sechestrat un taximetrist la OBÂRŞIA LOTRULUI! Ei au fost arestaţi preventiv!

Revenim cu noi informaţii în cazul incredibil, prezentat în exclusivitate de Gazeta Vâlceană, de la Obârşia Lotrului, acolo unde, în noaptea de 30 spre 31 iulie 2016, un taximetrist a fost sechestrat şi agresat de trei indivizi pe care-i transporta de la Novaci în judeţul Vâlcea, la Voineasa – Obârşia Lotrului. Pe drum, beţi fiind bărbaţii au început să-l bată pe taximetrist, iar, la un moment dat, l-au dat jos de la volan şi l-au băgat în portbagajul maşinii. Pe drum, autovehiculul s-a defectat însă şi atunci agresorii i-au dat drumul victimei din portbagaj, spunându-i să rezolve problema cu maşina şi să-i ducă la o pensiune de la Obârşia Lotrului. Numai că, taximetristul a profitat de moment şi de beţia indivizilor şi a reuşit să scape, sunând la 112.

Suspecţii au fost prinşi în cele din urmă, după ce s-au instituit filtre ale poliţiei pe toate drumurile, iar poliţiştii, jandarmii şi forţele speciale au împânzit zona. După prinderea agresorilor, ei au fost duşi la IPJ Vâlcea pentru audieri, poliţiştii lucrând la caz până duminică seara, atunci când au decis să-i reţină pe cei trei bărbaţi din Novaci, acuzându-i de agresiune, furt, distrugere şi lipsire de libertate.
Astfel, suspecţii Gergely-Deme Gheorghe Adelin, zis Buţi, Ştefănoiu Florentin, zis Calu, şi Manta Ion Dragoş au fost duşi, luni, 1 august 2016, în faţa instanţei de judecată a Judecătoriei Brezoi, magistraţii luând decizia de a-i aresta preventiv pentru 30 de zile.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like