INCREDIBIL! Cum a fost înșelat un elvețian de un vâlcean cu aproape 250.000 de euro!

Rețelele de socializare sunt pline de cazuri sociale, de oameni care cer ajutorul pentru diferite afecțiuni de care suferă sau pentru că, pur și simplu, situația lor materială este una dezastruoasă și nu-și pot asigura nici măcar traiul de subzistență. Deși multe din aceste cazuri sunt reale, ei bine, printre ele se regăsesc și escroci, bolnavi închipuiți, al căror singur scop este acela de a face rost de bani nemunciți. Și iată că multora le reușește, pentru că sunt persoane naive, din România sau străinătate, care nu verifică înainte de a trimite sume importante de bani într-un anume cont. Un astfel de caz de înșelăciune vă prezentăm în acest articol, un vâlcean ajungând după gratii pentru că și-a înșelat binefăcătorul cu o sumă colosală, aproape 250.000 de euro.

Timp de aproximativ 6 ani, bărbatul în vârstă de 31 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, și-a păcălit victima – o persoană din Elveția – că suferă de o boală gravă și are nevoie de bani pentru tratament. Evident, totul a fost o mascaradă, individul era sănătos tun, dar găsise o metodă de a face bani ușor. El îl mințea pe elvețian că are proprietăți pe care le va vinde și-i va restitui sumele de bani. Asta până la un moment dat, când victima și-a dat seama că a fost înșelată și a făcut plângere penală. Autoritățile din România au reușit să dovedească escrocheria, trimițându-l în judecată pe râmnicean, care, recent, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.

“În data de 9 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea au depistat în municipiul Râmnicu Vâlcea un bărbat de 31 de ani, din Râmnicu Vâlcea, ce era urmărit național pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În fapt, s-a reținut că în perioada 2013-2018, acesta a determinat o  persoană de sex masculin să îi remită sume de bani, la diferite intervale de timp (aproximativ 247.339,91 de euro), prin prezentarea unei situații medicale neconforme cu realitatea, creându-i acesteia convingerea că îi va achita sumele de bani în integralitate, la data la care va finaliza cu înstrăinarea unor bunuri din proprietatea acestuia, bunuri care sunt inexistente în realitate.

Bărbatul în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Mioveni din  județul Argeș, fiind condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 4 luni închisoare, în regim de detenție” – precizează Poliția Vâlcea, într-un comunicat de presă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like