Instituţiile statului, ,,faliment” în faţa incendiului nestins de la Măldăreşti – Vâlcea

La Vâlcea, instituţiile statului sunt neputincioase. Aceasta poate fi concluzia la o lună şi jumătate de când Guvernul României a alocat 1,2 milioane de lei pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din Măldăreşti. Pe 7 septembrie guvernul a alocat fondurile, iar Primăria Măldăreşti (ca principal ordonator de credite) a primit banii în cont pe 9 septembrie. În mod normal, dată fiind situaţia din teren, lucrările de stingere ar fi trebuit să înceapă pe 10 septembrie. Desigur, ele au început, dar deocamdată nu există rezultat. Groapa de gunoi arde mocnit şi nu sunt semne că situaţia s-ar remedia curând.
Proiectul, comandat de Primăria Măldăreşti, pentru stingerea gropii de gunoi (pentru că o asemenea lucrare se face după un proiect, nu cum cred unii diletanţi din politica şi presa vâlceană) a fost făcut de SC Cepromin din Deva la iniţiativa Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea. Pentru o justă informare publică, datele din proiect trebuie publicate, mai ales cele cu privire la aşa zisele ,,depuneri” ilegale de gunoi, comise de Sacomet – societatea care a administrat groapa.
Conform documentelor în baza cărora Sacomet a primit autorizaţia de funcţionare din partea Ministerului Mediului, depozitul neconform de la Măldăreşti trebuia să se întindă pe trei hectare. Proiectul Cepromin, întocmit în luna septembrie 2017, a constatat că depozitul neconform se întinde pe 1,5 hectare (vezi facsimil). Capacitatea totală de deşeuri (adică limita peste care Sacomet nu avea voie să treacă) este de 135.000 m.c. La data aprinderii focului, groapa de gunoi avea doar 75.865 m.c (vezi facsimil). După simpla lecturare a acestor documente oficiale, rezultă că Sacomet nu a depăşit nici limita terenului pe care era organizat groapa de gunoi, nici capacitatea sa de depozitare.

Se încearcă rezolvarea unei bombe ecologice, prin crearea alteia

Deşi există un proiect tehnic pentru închiderea gropii în regim de urgenţă şi există şi bani alocaţi de guvern pentru aşa ceva, incendiul nu este stins. Pompierii încearcă, aproape inutil, să stingă focul, iar apa pompată în gunoaiele care mocnesc face mai mult rău naturii. Pentru că nu s-a acţionat imediat, focarele s-au extins sub straturile de gunoi de suprafaţă şi oricât s-ar încerca doar cu apă, este inutil. Apa se scurge în pârâul Gorunet, iar de acolo în râul Luncavăţ. Este inutil de precizat cât rău face acest demers mediului înconjurător, în timp ce Garda de Mediu şi ABA Olt nu se mai ,,isterizează”. Conform unor experţi în proiecte tehnice de acest fel, trebuia făcut un canal de scurgere a apei, dirijat ulterior spre o staţie de epurare. Sigur, asta prevedea lucrări şi bani în plus, dar modalitatea actuală afectează grav mediul. Şi nici măcar nu stinge focul în regim de urgenţă. Potrivit aceloraşi experţi, este necesară ridicarea straturilor de gunoi de la suprafaţă, pentru ca jeturile de apă să ajungă direct la focarele de desupt. Altfel, vom asista la falimentul profesional al Primăriei Măldăreşti, Prefecturii, pompierilor, ABA Olt şi Gărzii de Mediu din Vâlcea. Asta în timp ce pagubele vor creşte de la zi la zi.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like