ISU confirmă indirect că Urban depozitează ilegal gunoiul în Râmnicu Vâlcea

Incendiul de proporţii din noaptea de 29 – 30 noiembrie a. c. a devoalat, din nou, faptul că operatorul SC Urban SA depozitează ilegal gunoi în Râmnicu Vâlcea. Este vorba de curtea fostului sediu al Comat, din sudul municipiului, zona Stolniceni, unde SC Urban are autorizaţie doar pentru staţie de sortare. Deci nici nu se pune problema să se depoziteze acolo gunoi, în parametri legali, fiindcă nu există autorizaţie pentru groapă de gunoi conformă sau neconformă. Cu toate acestea, ISU a trimis presei locale precizări cu privire la incendiu. S-a făcut referire la faptul că în curte există o imensă grămadă de deşeuri de aproximativ doi metri înălţime pe o suprafaţă de circa 4000 de metri pătraţi. Din această grămadă a ars o suprafaţă de 1000 de metri cubi de deşeuri (hârtie şi mase plastice). Şi asta pentru că ISU a intervenit prompt, luptând cu incendiul de la ora 22:30 (joi), până la 6:48 (vineri).

Depozitul neconform creat ilegal de Urban în Râmnicu Vâlcea a fost motivul mai multor amenzi aplicate în 2017 şi 2018 de Garda de Mediu. Au fost făcute controale mixte, coordonate de Prefectură. Situaţia, după cum se vede în urma acestui incendiu, continuă. Tot conform ISU, cauza incendiului a fost autoaprinderea. Rezultă că deşeurile erau demult depozitate acolo, nu aşa cum susţine Urban SA, că acestea sunt doar sortate, nu depozitate. Gazul metan care este motivul autoaprinderii apare în timp, nu în câteva zile câte sunt necesare procesului de sortare.  Riscul incendiilor este unul din motivele pentru care depozitele neconforme nu mai primesc autorizaţie de funcţionare. Gropile ecologice sunt prevăzute cu instalaţii de captare a gazului metan. În lipsa acestor instalaţii, riscul incendiilor este foarte mare. Cine răspunde pentru continua poluare a aerului provocată de un depozit neconform fără autorizaţie? Dar pentru ,,agresarea” mediului înconjurător de fumul provocat de incendiu? Răspunsurile sunt în continuare la Prefectură, Garda de Mediu, dar şi la alte instituţii ale statului.

foto din arhivă

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like