La Grădiștea, ca-n Vestul Sălbatic!

Nu de puține ori, cetățenii din Grădiștea s-au plâns de actele de violență și de infracțiunile comise de “nelegiuiții” din zona respectivă. Parcă e “vestul sălbatic” acolo. Un individ care a omorât o femeie într-un accident rutier circulă liber cu mașina pe drumurile publice, furturile (chiar și din instituțiile publice) sunt din ce în ce mai dese, iar actele de violență sunt aproape la ordinea zilei.
Numai autoritățile nu văd! Nu văd “haitele” de rromi adunate în zonele publice, nu văd că se circulă cu viteză și se încalcă legislația în vigoare… nu văd mai nimic. Cam aceeași situație ca la Berbești, unde polițiștii din “dotarea” IPJ-ului nu au fost în stare ani la rând să impună ordinea și disciplina.

S-a ajuns să se intervină doar atunci când își dau cu parul în cap, cum s-a întâmplat chiar zilele trecute.

“La data de 7 iulie a.c., polițiștii au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 35 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte comise în comuna Grădiștea.

În fapt, la data de 6 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat din comuna Grădiștea, cu privire la faptul că, la un local din comună, a izbucnit un conflict spontan, între mai multe persoane prezente. 

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că persoana bănuită ar fi participat la scandal și ar fi lovit un alt bărbat cu o scândură în zona capului.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere procedurală” – precizează Poliția.

foto ilustrativ

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like