NEWS ALERT. Primărie din Vâlcea, jefuită. Hoții au furat banii persoanelor cu handicap

O nouă spargere de răsunet în comuna Grădiștea, județul Vâlcea. După ce în luna august 2018, casa primarului din această localitate a fost jefuită ca-n filme, acum hoții au prăduit chiar sediul primăriei.

Totul ar fi  avut loc noaptea trecută, când hoții au tăiat grilajele din fier forjat ale geamurilor din spatele clădirii și au intrat în primărie. Acolo au găsit casa cu bani, pe care au tăiat-o cu flexul și au sustras toate încasările făcute de primărie săptămâna trecut, dar și banii persoanelor cu handicap (în comuna Grădiștea fiind 30 de persoane care beneficiază de ajutorul de handicap). Prejudiciul s-ar ridica undeva la 15.000 de lei.

Polițiștii din Grădiștea au ajuns la fața locului și au izolat zona, urmând ca ancheta să fie preluată de criminaliștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Spargeri pe bandă rulantă în zonă, Poliția doarme în bocancii statului

Nu este nicio noutate, și noi am scris acest lucru, că în comuna Grădiștea și în localitățile limitrofe au avut loc zeci de jafuri în ultimul an. Se pare că în zonă ar exista o bandă de hoți „profesioniști”, care nu lasă nicio urmă și, astfel, infractorii sunt greu de prins. Însă, polițiștii nici nu se chinuie prea tare să rezolve cazurile. Spre exemplu, primarul din Grădiștea, Ilie Boiangiu, una din victimele hoților, nu a fost chemat nici până acum la declarații, iar ancheta în cazul furtului din locuința sa stagnează de luni de zile.

Citiți și:

NEWS ALERT. Casa unui primar din Vâlcea, jefuită ca-n filme

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like