PARCHETUL RÂMNICU VÂLCEA. Două persoane urmărite penal după ce au ieșit ilegal din autoizolare

Deşi au venit în Râmnicu Vâlcea din zone cu risc de infectare din Italia, două persoane nu au respectat autoizolarea la domiciliu impusă de autorităţi. În data de 17 martie 2020, „diasporenii” au ieşit la cumpărături prin municipiu, punând în pericol sănătatea a zeci sau chiar sute de persoane. Ca urmare, cei doi s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea s-a înregistrat, la data de 18 martie 2020, un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală cu privire la comiterea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 C.penal, ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea.

În fapt, în cauză s-a reţinut că la data de 11 martie 2020, Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a impus izolarea la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, pentru D.A.G. şi D.I. din municipiul Rm. Vâlcea, întrucât proveneau din una din zonele de risc de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2, din Italia.

Cu toate că le-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia de a nu părăsi domiciliu, în data de 17 martie 2020, D.A.G. şi D.I. au părăsit locuinţa, deplasându-se pe raza municipiului Rm. Vâlcea pentru a efectua cumpărături şi alte activităţi.

Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei mun. Rm. Vâlcea sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală,  iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică” – precizează Parchetul Vâlcea, printr-un comunicat de presă oficial.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like