Parchetul Vâlcea pregăteşte un dosar penal pentru conducerea DGASPC. Acuzaţia: zădărnicirea combaterii bolilor!

Mulţi dintre vâlceni se întreabă cum s-au transformat, dintr-o dată, centrele din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea în adevărate „bombe” COVID-19. Ei bine, speculaţii sunt multe pentru a explica ce se întâmplă în aceste centre, iar printre ele se numără şi cea conform căreia personalul medical şi administrativ nu ar fi fost echipat corespunzător. Mai exact, conducerea DGASPC Vâlcea este acuzată că nu ar fi cumpărat echipamente medicale de protecţie.

Acestea sunt deocamdată doar zvonuri, însă cert este că, din surse juridice sigure, am aflat că Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează zilele acestea să deschidă un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, conform art. 352 din noul Cod Penal. Cel mai probabil, urmărirea penală se va face deocamdată in rem (cu privire la faptă), însă vizată de anchetă este conducerea DGASPC Vâlcea.

Am încercat să luăm un punct de vedere şi de la conducerea DGASPC Vâlcea, însă cei în cauză nu au răspuns apelurilor noastre. Aşteptăm însă cu interes replica acestora!

vom reveni cu amănunte!

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like