PERCHEZIŢII în VÂLCEA. Doi bărbaţi au fost reţinuţi

 

Doi vâlceni au fost reţinuţi, după ce poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au descoperit în locuinţele lor, în urma descinderilor, mai multe bunuri sustrase de la Cariera Berbeşti. Povestea infracţională a început în noaptea de 19 spre 20 martie 2017, când doi bărbaţi au intrat prin efracţie în carieră şi au furat mai multe bunuri.

Poliţiştii au intrat imediat pe fir, au întocmit un dosar penal, iar în urma anchetei i-au luat în vizor pe cei doi suspecţi – unul domiciliat în comuna Mateeşti şi altul în oraşul Horezu. Astfel, vineri, 24 martie 2017, în baza a două mandate de percheziţii, agenţii de poliţie au descins la locuinţele celor doi suspecţi – din Mateeşti şi Horezu, acolo unde au găsit bunurile furate, căruţa cu care acestea au fost transportate, dar şi încălţămintea care avea aceleaşi urme ca şi cele identificate la faţa locului.

Ca urmare, suspecţii au fost puşi sub acuzare pentru furt calificat şi au fost reţinuţi, ei urmând să fie propuşi pentru o măsură preventivă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.