PERCHEZIŢII în VÂLCEA. Doi chinezi sunt „vizitaţi” de mascaţi

Trei percheziţii au loc în această dimineaţă de joi, 28 septembrie 2017, în judeţul Vâlcea, într-un dosar în care sunt cercetați doi cetățeni chinezi. Aceştia sunt suspecţi că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 50.000 de euro bugetului de stat, prin evaziune fiscală și spălare de bani.

„La data de 28 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea efectuează trei percheziţii, în municipiul Râmnicu Vâlcea, la reședința a doi cetățeni chinezi și la două puncte de lucru ale unei societăți comerciale, administrată de aceștia.

Din cercetări a reieşit faptul că, în cursul anului 2016, cei doi cetățeni străini ar fi înregistrat mai multe documente contabile fictive în contabilitatea societății pe care o administrează, care are ca obiect comercializarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 52.000 de euro.

În urma perchezițiilor, până în acest moment, au fost ridicate mai multe documente contabile cu valoare probatorie. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale” – se arată într-un comunicat al Poliţiei Vâlcea.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.