PERCHEZIȚII în VÂLCEA și alte județe într-un dosar de evaziune fiscală

32 de percheziții domiciliare au avut loc în această dimineață de 10 iunie 2021 la domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor persoane juridice din județele Olt, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Braşov, Alba şi din municipiul Bucureşti. Este vorba despre un dosar de evaziune fiscală deschis de polițiștii și procurorii din județul Olt.

Din cercetări a reieșit că două persoane, din judeţul Argeş, ar fi comercializat cantităţi importante de material lemnos, achiziţionat din cadrul unui ocol silvic din judeţul Olt, pe care l-ar fi valorificat fără a fi declarate veniturile realizat.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate mai multe documente, iar 5 persoane, toate din judeţul Argeş, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate și a fi dispuse măsuri legale.

Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din judeţele Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Braşov, Alba şi municipiul Bucureşti şi luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale Olt şi Argeş.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like